FoxFort utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Certificate energetice și energia verde

Te întrebi ce sunt certificatele energetice și care este rolul acestora? Scopul nostru este să te informăm și să îți aducem referințe de calitate de la specialiști din domeniu.

Pentru a afla răspunsurile la întrebările legate de certificatele energetice, dar și despre energia verde în general, am discutat cu Mihai Fofiu, auditor energetic și colaborator al FOXFORT Imobiliare. Mai jos regăsiți interviul realizat:

 

Ce este un certificat energetic și la ce ne poate ajuta?

Conform metodologiei în vigoare „Certificatul de performanță energetică al unei clădiri urmărește declararea și afișarea performanței energetice a clădirii, prezentată într-o formă sintetică unitară, cu detalierea principalelor caracteristici ale construcției și instalațiilor aferente acesteia, rezultate din analiza termică și energetică”. Certificatul energetic este al clădirii și ne spune informații legate de eficiența energetică a acesteia.

Cu cât o clădire este mai bine izolată, are un sistem economic de încălzire și de apă caldă pentru consum, dar și iluminat mai eficient, va avea o clasă energetică și o notă energetică mai bună.

Clasa energetică din certificat este dată de consumul de energie în Kw/m2/an, astfel că locuințele cu înălțime mare vor avea un consum mai ridicat pe m2 în comparație cu locuințele clasice. În calculul necesarului de energie al clădirii se ține cont de orientarea ferestrelor și a pereților față de punctele cardinale, stratificația pereților exteriori, stratificația pardoselei, stratificația planșeului de la ultimul nivel, tipul ferestrelor, sistemul de încălzire și preparare a apei calde calde.

Pe lângă aceste informații de care avem nevoie când facem o achiziție majoră, precum o locuință, în lipsa certificatului de performanță energetică, contractul de vânzare-cumpărare poate fi declarat nul (nulitate relativă, poate fi atacat în instanță).

În funcție de tipul de credit la care apelăm pentru achiziție, anumite bănci impun ca locuința să nu depășească un anumit consum sau să se încadreze într-o anumită clasă de eficiență energetică.

 

Cum se obține un astfel de certificat? (costuri, proceduri, autorități implicate)

Certificatul energetic este întocmit de către auditorii energetici atestați de ministerul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației.

Lista persoanelor autorizate se regăsește la adresa https://www.mdlpa.ro/pages/auditorienergetici

Profesia de auditor energetic este una liberală și nu presupune implicarea unor autorități. Costurile unui certificat energetic sunt în funcție de dimensiunea clădirii și de complexitatea acesteia. În general la apartamente costă între 150-400 de lei.

Pentru obținerea certificatului este necesară deplasarea auditorului la fața locului, măsurarea clădirii în lipsa releveului, inspectarea sistemelor de încălzire și preparare a apei calde, iar în termen de 1-2 zile lucrătoare certificatul energetic pentru clădire va fi emis, unde va fi trecut un număr unic al fiecărui certificat din baza de date a auditoriului, seria și numărul ștampilei și datele de identificare ale clădirii.

 

Cât de importantă este eficiența energetică a unui imobil?

Clădirile reprezintă un segment esențial al politicii UE privind eficiența energetică deoarece sunt responsabile pentru aproximativ 40% din consumul final de energie și pentru o mare parte din emisiile de gaze cu efect de seră (CO2 echivalent).

Comisia Europeană și-a impus obiectivul ca Europa să devină primul continent neutru din punct  de vedere al emisiilor de CO2 până în anul 2050, ceea ce necesită decarbonizarea clădirilor. Astfel că există presiuni mari ca noile clădiri ridicate să respecte conformarea energetică Nzeb (nearly zero energy building), clădiri cu consum de energie aproape zero pentru a se reduce consumul de energie al clădirilor și reducerea emisiilor de CO2.

 

Având în vedere contextul energetic actual, cât de mult se poate economisi prin alegerea materialelor de construcție potrivite?

În contextul actual nu se pune problema doar de economie financiară deoarece când vorbim de consumuri de energie, vorbim de poluare. Prin alegerea materialelor de construcție potrivite scădem poluarea emisă de clădiri, astfel că prelungim viața planetei, respirăm un aer mai curat și ne asigurăm că și viitoarele generații vor mai avea speranța la un trai mai puțin poluat. Faptul că ne costă factura lunară mai puțin e doar un extra bonus.

 

Cât de interesați sunt românii în acest moment de energia verde și de gradul de eficiență energetică a unui imobil?

În momentul de față există o discrepanță mare în România legată de interesul oamenilor pentru gradul de eficiență energetică a unui imobil.

În mediul rural unde oamenii abia își cumpără o casă veche, unde nu se pune deloc accent pe eficiența energetică. În mediul urban, la clădirile noi construite, proprietarii sunt foarte interesați de eficiența energetică a locației lor și de modul în care pot să reducă risipa de energie și cum pot apela la soluții alternative de eficiență ridicată pentru producerea energiei necesare unei clădiri.

 

Cum crezi că se va dezvolta energia verde în viitor și cum va impacta aceasta piața imobiliară?

Cu siguranță clădirile care reușesc să producă energia într-un mod sustenabil prin metode alternative și nu risipesc acea energie prin soluții eficiente de anvelopare, vor avea o valoare de piață mai ridicată.

Energia verde este într-o continuă dezvoltare, iar eficiența soluțiilor oferite de producători este din ce în ce mai ridicată și mai accesibilă. Desigur și politicile guvernamentale influențează mult dezvoltarea acestor soluții prin alocarea de granturi de eficientizare a clădirilor și stimularea populației să apeleze la astfel de soluții.

În anul 1966, 17,4% din populație locuia în apartamente, iar acest procent a crescut la 71,4% la începutul anilor 90. Astfel că în mediul urban în România există un fond foarte mare de locuințe construite în perioada comunistă în anii 70-90, locuințe care în marea lor majoritate sunt clădiri din beton armat prefabricat, care nu au o eficientă energetică foarte mare.

Aici autoritățile locale împreună cu asociațiile de proprietari și cu sprijinul ministerelor ar trebui să facă investiții și să aducă aceste clădiri la standardele actuale de izolare termică și eficiență energetică.

 

Ce recomandare ai avea pentru cineva care își construiește o casă sau este în căutarea unui imobil?

În primul rând, recomandarea mea este să se respecte proiectul și studiile întocmite de specialiști, ori dacă se doresc soluții specifice de anvelopare, acestea să fie cuprinse în proiect și în studiile de specialitate. Să nu amâne problema anvelopării și a discuțiilor legate de sistemele de termoizolare și cum se aplică. Înainte să se sape fundația trebuie stabilite măsurile de izolare termică și partea de instalații.

Cine dorește să cumpere un imobil gata construit, să fie atent la cartea construcției pentru a fi cât mai completă (trebuie specificate materialele folosite, specificațiile tehnice și dovada montării acestora).

 

Mihai Fofiu este auditor energetic acreditat cu o bogată experiență în zona de eficiență energetică. Este șel de lucrări al facultății de arhitectură la Universitatea Politehnica Timișoara, doctorand în construcții civile, dar și evaluator imobiliar.

Ne bucurăm de această colaborare frumoasă și de faptul că am reușit să obținem aceste informații pentru a le transmite publicului nostru.